Istoria gimnaziului
Un neam,un sat ,o școală
Sat cu oameni ospitalieri, cultură și receptivitate, Hulboaca este menționată prin documente încă prin 1600. Până în anul 1940, școala se afla într-o căsuță mică pe șes unde învățau 25-30 elevi. Aceasta era frecventată mai mult de băieți, fetele rămânând necărturare, din motiv că părinții considerau că băieții trebuie să știe carte fiindcă pleacă la armată și apoi capii familiei. Elevii aveau în instituție o singură învățătoare-Cucoana. După ce a fost eliberată Basarabia de sub jugul fascist în anul 1894 și-a început activitatea școala.
Școala veche după o ploaie mare a fost înnămolită până aprope de acoperiș, așa că n-a mai putut servi drept instituție. Astfel, se deschide prima școală primară avându-l pe director pe Decanovici Nicolae. Învățătura se realiza în două schimburi. Al doilea director, Avram Cozma Isaievici, aduce primii învățători- Cireș Alexandru, Cârlig Leonte. După o perioadă la conducerea școlii a venit Talmaci Dumitru. În anul 1952, instituția s-a transformat în școală de 7 ani. S-a format clasa a V-a din mai multe promoții. Cu timpul, numărul copiilor s-a mărit.
În 1954 directorul școlii este Crocos Grigore, urmat în scurt timp 1955 de Zgardan Dumitru. După patru ani de activitate, este numit în funcție de director dl Poiată Andrei. Timp de un an e director și Botnaru Alexandru-1966-1967, cunoscut de toți ca profesor de geografie.
Anul 1969 este unul important pentru hulboceni, se deschide o nouă școală, modernă, cu două etaje, în funcție de director este numit Cavruc Ion. De la început, școala medie incompletă (1969-1995), acum – Gimnaziu nr. 93 (01.09.1995).
La conducerea instituției au mai fost și alți directori care și-au adus aportul pentru a ridica școala la nivel înalt .
1982-Vascan Tudor
1985-Hanganu Dumitru
1987-Patraș Valentina
1995- Botnaru Elena, tot în acest an școala, sub denumirea de Școala medie incompletă, trece de la raionul Criuleni în municipiul Chișinău, iar denumirea devine Gimnaziul nr.93.
2002-Certan Ana
În 2009 Gimnaziul devine parte a L.T. Grătiești, dar deja în 2012 are loc redeschiderea lui, datorită implicării sătenilor și a profesorilor. Funcția de director-interimar îi revine dnei Popa Ana, care a fost mulți ani cadru didactic de l.romană și director adjunct în această înstituție, până în 2018.
La data de 07.12.2018, în urma desfășurării concursului la DGETS, funcția de director îi revine dnei Olaru Evelina, care în 2012 s-a angajat în gimnaziu ca profesoară de limba și lit. română.
01.09.2021 prin decizia consiliului municipal Chișinău, instituția își modifică denumirea din Gimnaziul nr.93 în Complex educațional ,,Hulboaca”. În componența instituției fiind și grupa pregătitoare.
Gimnaziul nr. 93 vine cu, îndemnul de a promova cele 10 valori fundamentale care ne-au definit de-a lungul unei jumătăți de veac și pe care ni le asumăm acum, într-o ștafetă simbolică: ambiție, cunoaștere, curaj, devotament, generozitate, optimism, pasiune, perseverență, profesionalism și voință.